Cu lacrimi în pupile
N-am dormit de vreo trei zile,
Da cuvinte cu miile
Mă țin în viață mumiile.
Și simt nevoia de-o plimbare
N-am plecat de lânga foi,cred c-am prins și rădăcini,
Dar gonesc agale oriunde văd în zare
Neputându-se altfel,decât cu ale mele pagini.
Dorind să văd întreaga lume
Și să-i fac scriitorului din mine un renume
Mâna-mi,nestăpânită,compune
În timp ce o voce din subconștient îi spune
Cuvinte,ce mă fac a lăcrima
C-am avut și zile proaste,nu doar nopți când nu ieșea rima.
Și privesc în gol pe fereastră,
Dar golul mi-e în suflet,doar că nu-l las eu să iasă
Umplându-l cu litri de cafele,
Până încep să văd culori,patriot,drapele.
În acest marș infernal
Scriu până-mi fumegă paginile,furnal
Fabrică de cuvinte,creativ,câteodată le inventez
Sau delirez,rotesc literele,de mic mă joc c-un titirez,
Până cuvintele-mi rostesc
Sentiment nelumesc
Simțind cum amețesc
Temându-mă de ziua când la pământ am să mă prăbușesc.
Simte-mi durerea,dar simte-mi ambiția
Simte-mi cuvântul,dar simte-mi propoziția
Închide ochii și simte-mi furia
Sau deschide-i larg și privește-mi bucuria.
C-am gonit de nebun după un singur vis
C-am să-mi dau viața să-l ating,mi-am promis.
Și iată-mă,cu zeci de mii de rânduri scrise,singur în răsărit
Și iată-mă,cu zeci de mii de gânduri în oglindă,întrebându-mă ce-am reușit.
Sau simte-mi agonia,când încep să-mi pictez hârtia
Simte trăirea,nu-mi citi poezia.

Și-mi amintesc,aveam o duzină de ani când am pus întâia oară pixul pe hârtie
Și-mi aduc aminte,pentru o fată ce-mi părea una la un miliard,acu-mi pare una la o mie.
Și-mi scriam iubirea și suferința
C-o dragoste de copil nu era tot ce-mi bântuia ființa.
Demoni și temnițe,paranoic un an mai târziu
Depresiv,veșnic mă întrebam de ce-s viu
Privind în jur,durere-n rest pustiu
Dorindu-mi ca peste ani,scriitor să fiu.
Și privind peste ani,iată scriu de nebun
Cu-o inimă ce lovește mai ceva ca un tun.
Hipertensionat,tremur din temelii
Calmându-mă prin aste' introspecții.
Dependent ca de pastile
Dar din drumu vieții mai ai de bătut barem câteva mile.
Stres și suferintă,nici nu-i de mirare
Dar trebuie să observi a vieții culoare
Pentru a simți fericirea,
Căci la final e singurul sentiment ce ne va colora amintirea.