niciodată nu te iubeam în locuri de beznă
de nu, dădeam din duh o unghie de lumină ce
se răsfrângea în zâmbet pe chipul tău
cel mototolit de săruturi
sub biciul buzelor mele

niciodată nu mâncam toată lumina ta
mai lăsam câteva felii pentru mâine
niciodată nu ne era toamnă
de iarnă ce să mai vorbim,
niciodată...

"niciodată" nu ne era în lucrurile bune
și frumoase ca zâmbetul lui Dumnezeu
niciodată nu uitam să aprindem înțelepciunea
din ochii morților noștri,
să bem din frica tăcerii lor
aurul părăsirii tinichelei
în atât de puțin pentru atât de mult...

niciodată...