Nu mă clintește nimeni din loc
nici nu mă iartă,
nu mă lasă nici să mă ridic
fără să pună o vorbă bună
unde trebuie sau nu trebuie.
Sunt un prieten de pahar povestit
cu tot ce se întâmplă în arealul meu fluctuant
când cinstesc muzele care-mi intră sub piele
și bârfesc din amuzament.

Dar azi
după ce am să mă înfășor în sublimul situației
care-mi mângâie aburii alcoolului cu venin
și-mi spală gândurile-n aceeași încăpere
în care te cuibărești în singurătate
goală ca o sticlă-n fereastră,
am să mă închid în trupul tău
ca într-un cântec de inimă albastră
de o să-ți dea lacrimile muguri
de moarte lentă.
Dar și așa mergem până la sfârșit
cu pașii târșiți peste umbrele firave
atârnate de o lumină grăbită.