în care tu mai mult plutești,
piatra cubică de pe străzile coborând în pantă
nu-ți poate cuprinde pasul,
între tine și aerul dimprejur
gravitația este alta

în care tu mai mult visezi
o iederă acoperindu-mă încet,
ca barba care crește și după ce ai reușit
să mori

în care tu ești fata cu soarele-n păr,
la el mă pot uita, la tine nu

(arlechini totdeauna înalți,
puși pe hârjoană,
destinul e mereu o scamatorie,
cântecele mateloților morți demult,
ascunse în sticle lovind stabilopozii,
eliberându-se, în sfârșit,
mici secrete venite dintr-un spațiu nedefinit,
pietre colorate aducătoare de spor,
puse dincoace de pragul casei,
cochilii de melci totdeauna singuri,
ne regăsim printre ele, alte două pietre mici,
deja corodate,
semnele făcute de nataly, manechinul de care ne-am îndrăgostit amândoi,
din vitrina magazinului de rochii de mirese,
pălării cu boruri largi
purtate de oameni fără chip,
înconjurați cu sârmă ghimpată:
sunteți două umbre care încă se iubesc
pe furiș)

în care tu mai mult dansezi,
un fel de pasăre aprinsă de dragoste

în care eu abia respir,
tot aerul din jur s-a strâns să te înalțe