Orice încercare nu te lasă să te desfășori
scoate din ea un fel de reținere mută
pe care nu poți să o dai la o parte dintr-o dată
ca pe o haină veche ruptă-n coate.
Mâinile tale te îndeamnă să rupi pragurile,
să treci dincolo
chiar dacă o să-ți îngropi bunul simț
în mocirla unei existențe precare
cu o risipă de intenții bune.

Cum poți înfrânge nepăsarea bolnavă
în care nimic nu se clintește din loc
nici printr-o încălcare a libertății de acțiune
pentru care moare întreaga ființă.

Ca să te scoți din letargia zidită-n timp
n-ai angrenaje de punere-n mișcare a voinței
totul este anihilat de lipsa de încredere,
de lipsa de orizont oferit prin minciună,
de nemișcarea care te ține pe întuneric,
să mori fără să știi de ce.

Ori această imunitate la reacție
e imposibil să o depășești
dacă te formează zilnic neprelucrat,
nemilos și crud
în fața grotescului plăcerii
care te asaltează de peste tot.