doar plămânii sufletului
pot respira aerul acesta format
din granule de ploi ale plânsului,
depus pe catafalcul obrajilor,
de pus în icoane de răcnet
în audiția tăcerii

miroseai a toate ale luminii
în palparea zenitului pe grumaji,
în apăsarea liniștei pe tumult

locuitor al demultului
flagelam hârtia fecioară-n cuvânt
acesta căpăta paloare
de abia se mai vedea dintre litere
căutător în albastru
strigam pledoaria cerului spre senin
singura temere
vuia în timpanul timpului
să găsesc singurul mâine posibil