într-o intimă inconștiență îmi trăiesc viața
măsurându-mi unitățile în plus sau în minus pe care
animalul pe care-l iubesc le sare sau le amplifică în mine
ridicându-mi orgoliul de a fi om
la rang de simbol al plusului pe care
mi-l aduce rațiunea
și totuși
privind animalul pe care-l iubesc
nu pot să-i surprind rațiunea mișcărilor
el poate să sară într-o mișcare peste perfecțiune măsurată
peste toate pragurile pe care eu le servesc în plină frunte
de câte ori picioarele îmi sunt obosite
el, animalul pe care-l iubesc
alege să stea în starea de oboseală și să privească soarele
de la răsărit la apus cu ochii măriți sau mijiți
ca niște linii surprinse de hotarul dintre a fi om
și a fi animalul pe care
eu, femeia cu tălpile obosite
îl iubește nespus

Anne Marie Bejliu, 28 septembrie 2016