Vântul vâjâie-n ponoare,
Și prin vii puse-n arcade,
Stârnind frunzele să zboare,
Ziua mohorâtă, scade.

Vâja, vâja, zăpăcitul,
Printre flori întârziate,
Făcând-o pe rătăcitul,
Le plecă pe sol, pe toate.

La răspântii o făptură,
Semănând cu veverița,
Fiorul cu greu îndură,
Că e subțirea altița.

O broscuță-nsuflețită,
Cu doi puișori de mână,
Călcând strâmb de amorțită,
Scăpă puii în țărână.

Se apleacă și-i ridică,
Apoi sar în balta rece,
Iar o mamă păsărică,
Zile scurte-n cuib petrece.

Vântul trece și suspină,
De stingher, parcă-i bezmetic.
Noaptea vine și-l alină,
Sub un văl de întuneric.