trag la măsea de la izvorul nimicniciei
șoaptele tale au parfum de trecut
în ieri ne iubeam astăzi
doar colb de amintire feroce
dezhumând iubirea mai trăim secol clipă udă
de sorgintea dragostei a păcat

inițial cuvântul ne era legământ
apoi s-a proptit în hârtie
în singurătate de singur rămas
în odaia în care se întâmplau nimicnicii de carne
sub un soare împachetat prin buzunarele noastre
să ne țină de cald în ierni
când trupurile noastre nu vor mai dogori împreună
azi îți iert absența

de mâine voi mușca din altă femeie
mărul dat de șarpe
nu vin paralel cu strigătele tale ce mă costă
amintiri imunde astăzi,
îți strig lenea de a-mi mai aminti
lasă-mă slobod în femeia aceasta nouă
ce-mi croșetează dragoste în brâu

îmi ești eter
în grozăvia întâmplării de tine
îți cunosc sângele până-n flagelul minții
ocupată cu retrocedări de inimi
singura cale amiabilă
e curgerea timpului