Ce repede omoară orașul culorile
de câteva zile văd prin parcuri
o doamnă cu năframa cenușie
pe chipu-i palid ridat de vădană
doar câteva pete ruginii
au mai rămas din fardul de altădată
plimbându-se alene
mângâie în treacăt pomii cu degetele-i descărnate
adunând în urma ei o trenă de frunze moarte
și totuși pot să jur
că am întâlnit-o deunăzi
în sat la ai mei
cu soarele jucându-i-se în păr
nu se putuse hotărî ce culori să poarte
așa că le purta pe toate
având brațele încărcate de tot felul
a lăsat în urmă-i câte un ciorchine de struguri pentru grauri
câte o gutuie pierdută prin iarba încă verde
și bostanii
galbeni cu pântecele stând să plesnească
au rămas să aștepte prima brumă.