agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-10-09 | |
păsările își strigă puii
plecarea este inerentă convoiului de gesturi tomnatice ale vieții frigul omului le-a pătruns în oasele fragile pleacă pleacă departe toate între două guri de apă omul privește cum piatra se rotunjește visează visează cum și el poate fi rotunjit nu, nu scapă de cruce mimează aruncarea de la un mal la altul sau dintr-un bombeu de pantof în altul a viselor de a fi părinte -------------- aud păsările cum își cheamă puii năzdrăvani în stol după ce cuibul s-a prăbușit printre ramurile copacilor eu iau o mână de iarbă tomnatecă o privesc și îi strig în vânt răsuflarea abur șoptește și cum piatra în ape se rotunjește locul gol îl voi umple cu sinele răsucite palme răsucită inimă tropotul lumii mă atinge mă varsă în chiupul tăcerii ------------------- încerc să-mi spun să mă întorc din veșmântul tristeții și uite cum umplu seara amfora când ochii pleoapa și-o strâng și irisul ustură lacrimi sărate prea sărate pentru întoarceri -------------------- când râd spuma laptelui matern îmi umple gândul cartea o închid o deschid printre file mă privesc furișarea e ca un șut alunecos între coastele verbului a fi și acum știu că viața e o formă de furișare printre pietre mai ales când încerci să păstrezi strânsă-n pumn luna cu toate pietrele ei sidefii nu vrei să te pierzi de tine vorbești cu palmele fără mănuși fără acoperișuri inutile în plin ger tu cu tine și păsările acelea deschise larg spre cer într-o rugă numai a ta în care simți că-ți trosnesc oasele de durere când gândești fericirea ------------------- păsările își cheamă puii în stol să plece să plece eu ce mai îndrept către mine acum? stau cu brațele larg deschise ard semințele gândului visez cum frunza nu se teme când cade și aștept nu știu ce mai aștept Anne Marie Bejliu, 8 octombrie 2016
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate