nu mai știu
cum m-am născut
dacă în colțul ochiului stâng
aveam
o lacrimă
cât un bob de grâu necopt

poate că m-am născut
bătrână
și atunci
am născut la rândul meu
băieți bătrâni

și așa
au plecat mai repede
decât mine

boncăluitul cerbilor
i-a surprins
și atunci

s-au aninat de coarnele lor
și duși au fost

de atunci le aud iubirea
cum tot anină
între lumi
brațe și degete înghețate
pline de globuri
în care
așteaptă un joc

seamănă cu
un brad de Crăciun
pe care-l tot împodobesc
când plâng și râd
și invers

e ca o viață mereu verde
pe care uneori
o duc afară primăvara

alteori o păstrez în casă
să nu înghețe
să-i învăț să-i iubesc

acele asprimea
tunelul de hârtie colorată
în care construiesc
tăceri origami
în forma păsărilor călătoare

Anne Marie Bejliu, 10 octombrie 2016