torța de la căpătâiul cavalerului
încă arde
mă încurc în istorii de câte ori adorm
cu un cot deasupra capului
așa cum sabia vieții stă nemișcată
deasupra creștetului copilului
de când se naște până când ridică în aer
păsări tăceri origami
și un fluture pictat atât de mult
de privirile copilului încât
atunci când pleoapele își adună marginile
pe linia frontului
lumina și întunericul se surprind
se împletesc
apoi joacă ruleta rusească
peste toate capriciile omului

cineva taie linia și atunci
altcineva naște umbre agile

jocul pare a continua și mai târziu
pentru că
dacă scuturi un sac de oase albe
clinchetul lor
schimbă lumile între ele
ca orice cântec anume inventat
să schimbe stările oamenilor
să anunțe alte și alte jocuri
chiar pauze
între verbul "a fi"
și verbul "a pleca"
niciunde

torța arde și arde istoria nu se termină
o punem între acolade uriașe
la final desenăm un patru și un opt
uite viața mea de până acum
dincolo de opt infinitul mă cerne an de an
printr-un nouă tomnatec
parcă prea sălbatic pentru a-mi fi
cerber al destinului

torța arde și arde privesc flacăra ei
patru opt și nouă se zbat să iasă din ea
mângâie pereții... adorm...

Anne Marie Bejliu, 11 octombrie 2016