am fost în dup-amiaza aceea de iulie, turna cu găleata,
îmi vorbeai despre cuvintele mele scrise, că nu sunt cele ce trebuie,
după tine, eu scriu numai cuvintele ce le ajută pe cele nescrise,
undeva în lumile sudice, în ziua aceea aflasem despre nașterea
prințului moștenitor al unei țări devorate de războiul civil,
mă întrebai la ce mă gândesc și ti-am răspuns că mă preocupă soarta unui copil,
voiai să pari fericită, cel puțin, mă întrebai aproape în hohote,
cum mai ești ? te-ai mai îndrăgostit ? e mai frumoasă ca mine ?
apoi ți-am povestit despre băiatul ce-a găsit un tricou galben pe la 10 ani,
cu vopsea roșie a scris pe spate numărul 10 si patru litere H, A, G, și I,
juca fotbal în drum, pe câmp, prin poieni, pe oriunde apuca
și nu se gândea el atunci că fetele pot să crească așa,
ai plecat ușor capul, ai plâns puțin pe banca aceea sub balcon,
mi-ai reproșat că mi-am pierdut metafora, era stilul tău,
ți-am spus că am pierdut mult mai multe și chiar dacă ce scriu
și-a pierdut din lumină, a câștigat din liniște, am tăcut amândoi un timp,
înainte să plec înapoi în partea mea de viață am răspuns
că sunt bine, că nu m-am îndrăgostit și că nu e mai frumoasă.