trăind o necropsie
nu mai lega șiretul
în vanuri de pustie
alunecând cu-ncetul

piciorul alb de-opinci
îți dă o notă rece
când eu ți-aș da doar cinci
ești om de nota zece

șiret umpleai havuzul
cu șoapte de amor
de îmi luai auzul
și oasele mă dor

sărac un timp cu duhul
ceream tăcere coaptă
să fie plin văzduhul
de vise și de șoaptă

iar visul ce de-argint e
selene răspândește
sub vaga ta sorginte
ce-n aer te gândește

veneai din coasta vremii,
femeie de cu pripă
ci te scăldau în premii
să beie timp din clipă

da-n mortem tot se curmă
prin ieri tăcut trecând,
trecutul unui gând
mai lași în a ta urmă