Povestea-i despre-un cerb ce-abia își duce,
Sărmanul, lângă coarnele caduce,
Și-acele „coarne” puse, pe vecie,
De ciuta lui frumoasă și zglobie,
Ce stă, prin ascunzișuri, bot în bot,
Cu țapii cei holtei și, culmea, tot
Ea e bănuitoare și nervoasă,
Pe-ncornorat fiind mereu geloasă.
Cu capra din vecini îl bănuia,
Când nu făcea scandal, îl cicălea,
Îl urmărea mereu și, ca urmare,
Sărmanul cerb porni în lumea mare.
Într-un final, ajunse, nu știu cum,
La zoo, după gratii, iar acum
E-atât de liniștit, ca niciodată,
Acolo e mâncarea-asigurată,
De lupi flămânzi nu se mai teme și
Nici nu mai are cine-l cicăli.

Povestea n-are numai o morală,
Ci trei. Se știe că acel ce-nșală
E tot bănuitor și-ngrijorat,
La rându-i, să nu fie înșelat.
Bărbatul însurat, ce are-acasă
Nevastă enervantă și geloasă,
Ar prefera să stea-n captivitate,
Fiind mai liber ca în libertate.
Iar gelozia, orișice s-ar spune,
Mai poate duce și la lucruri bune!