Cu Păunescu-alături, vorbeam despre viață:
„Cerneala vieții mele în clocote fierbea,
Lăsa doar dâre roșii cu străluciri prin ceață,
Apoi galben și-albastru...” (Așa el îmi spunea.)

„Am scris tone de versuri și-am colectat talente,
Lansându-i prin Cenaclu pe cerul meu valah;
I-am beștelit pe-adepții lui „dolce far niente”
Și am cântat femeia gemând sub mine „ah !”...

Doream cu nebunie un lider ca Bălcescu
Sau ca Mihai Viteazul, ca Ștefan ori Dracula...
Chiar eu doream să-mi spuneți că-s „Noul Eminescu”,
Când cei experți în versuri rostiră „Jos căciula !”

Am proslăvit speranțe, crezând că-s salvatoare...
Toate-au murit ! Iar eu, lovit de colo-colo,
Nu-mi mai revin chiar dacă las pagini orbitoare...
Amice, viața-i scurtă și nu știm ce-i Dincolo!....”