îți scriu
din învelișul meu de ploi
când nesfârșite când albastre
gata să piardă gata să izbăvească
aici
în loc de pași făpturile umbrele poartă
corturi înalte atingând galactice năluci
au frunți abrupte
cu lupul alb vorbesc
de-a inorogului împunsătură nu se feresc
adastă-n stele temerarii barcagii
mai jos
al iasomiei abur întoarce-n trupuri infinitul
nu suntem „blestemații” nici „micile făpturi”
când însăși Pasărea-croitoreasă din aripi fără milă taie
la încolțit să pună Visul
suntem tereștri(i)
înveliți în Ploaie
al lacrimii Înaltului vrednic habitat
răni găzduim și
timpul trece puțin altfel
de ceruri botezate sfioase crizanteme tămâie în biserici...