În căușul palmelor ei mici
ard tăciunii dorurilor de-a valma
strânse cu dragoste în amintire.

Înserarea mă așteaptă-n cuvinte
cu felinarele aprinse-n priviri
și nu mă grăbesc să despic întunericul,
să-mi fac o fantă
prin care trec lumina
în lumea ascunsă dincolo.

Învăț să stau la pândă
cu privirea pe sub cearceafurile vremii,
să aud nodurile copacilor
cum șoptesc ramurilor înflorite
ale trupului supus greșelii
încins cu pornire de fiară.

Pentru cine nu m-a iubit
am lăsat ușile deschise
și câteva capcane ademenitoare
pe la colțurile vieții.