agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-11-03 | |
Fugit irreparabile tempus
Recent zidită-n cartier, o casă Se-nvecina c-o vilă somptuoasă, Ce-n ciuda vârstei arăta... beton! Coloane-n stil corintic, sub balcon Și ornamente arhitecturale, Sofisticate, nu așa, banale. Pe lângă ea, căsuța nou zidită Se cam simțea, sărmana, stânjenită Și se-ntreba, mereu, cum se menține Vecina ei bătrână-atât de bine. Dar, într-o zi, când tocmai s-a trezit, Mirată, prin obloane și-a zărit Vecina transformată, peste noapte, Într-o ruină: grinzi și scânduri coapte Și găuri mari prin zidul vechi și ros, Căci tencuiala toată era jos. Atunci, căsuța a-nțeles îndată, Privind bătrâna vilă ruinată: Fusese totul numai de fațadă, Să pară cea mai mândră de pe stradă. De fapt, sub tencuială se-ascundea O biată casă ce se dărâma. La fel ne minunăm de cîte-o doamnă Ce se fardează, într-a vieții toamnă, Și o menține numai „tencuiala”... Mai e nevoie să vă spun morala? O fabulă cu bulbuci Pe masă, băuturi diverse, La o serată, etalate, Din cupe stau să se reverse Pe gâturile însetate. Țâfnoasă, într-o cupă plină, Șampania e încântată, Se simte parcă-ar fi regină, Că-i băutura preferată. Iar alte băuturi, retrase, Pe masă stau uitate-acuma Și o privesc invidioase, Căci dintre toate, ea e spuma. Alături, apa minerală Nici n-are dopul desfăcut, Căci niciun invitat din sală Un strop din ea nu a băut. Oftează: – Să-nțeleg mi-e greu, De ce șampania-i mai bună, Căci spume pot să fac și eu! Hei, poate cineva să-mi spună? Palinca-i zise, ca în glumă: – Tu, neam de H2O, să știi Că una este să faci spumă Și alta este chiar să fii! Sus, jos Pe-un ram de vișin, cocoțată, O frunză tare bucuroasă Că nu fusese afectată De toamna rea și nemiloasă, Privea cum ale ei surate, Răpuse de al toamnei vânt, Atât de triste și uscate, Zăceau întinse la pământ. Râdea în sinea-i, îngâmfată Și exclama, cu ironie, Că, din coroana de-altădată, Doar ea mai rămăsese vie. Nici nu-i trecea prin cap că, poate, Aceeași soartă va avea Precum suratele ei toate Și, fără griji, se legăna Și se distra. Dar, vai, o ploaie Vijelioasă se porni Și frunza udă și greoaie, Pe-aleea rece se trezi! Morala: Un sfat îmi trece-acum prin gând: Să nu-i privești de sus pe-acei Căzuți, deoarece, oricând, Poți să ajungi și tu ca ei.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate