arhitectura norilor pe aer,
obraz pe care curge lăcrimarea
și mama-aprinde-n casă lumânarea
înceruindu-mi văzul meu de fraier.

a celor sfinte, zic!, e amânarea...
o zgripțuroaică pune vrăji în caier
și mintea cu iubirea se încaier
și plouă cât să umpli toată marea.

de dragoste tot mor de-o vreme-ntruna,
mi se deschid corole de nimicuri
amorezând surzenia, minciuna.

la capătul tunelului tu licuri
ci nu găsesc zădărnicii niciuna
pe când citesc din alea roase plicuri.