Pentru tine dau binețe dimineții ,când ă soarele pândește frumusețea unei flori
din culoarea ei să-ți făurești zâmbetul zilei
spre încântarea tuturor,a eternului prezent,
existența.
Insinuant plutesc într-o lume de flăcări,
zâmbesc asemeni jarului din bobul facerii
și în agonia nimicului din jur,
mă vindec.
Fără de aripi,spre veșnicie am pus frâie vieții
și-n lupta cu timpul,a celor ce nu mai iubesc
a celor ce nu te mai pot iubi,
trăiesc!
Nu pot să dau culoare aureolei, vară
duhovnicului,sau cui ne spală
o seară.Concesii?Nu!
ceară purificare și ei.....
dimineții pe care încă o mai trăiesc
și mor de flăcările din ei.