Am stat de vorbă cu mine
respectând ritualul bătăilor inimii,
sacadat,printre labirinturi
cu ferestre spre departe
fără ofranda ce se cuvine luminii din
suflet am ales,
nemurirea.
Mi-am privit apoi mâinile,două rafale
cu degete necuprinse de limitele
neputinței
le-am povestit cum de poezia creată cu ele
nu are dimensiuni,asemeni
Coloanei Infinitului.

așa,am înțeles de ce sângele jertfei
le curbează
iar consistența mișcărilor ei
e conștiința inimii,care e melancolică
dacă...
ofranda lor nemulțumește veșnicia.

cu ele am creat,cu ele cinci degete
stângace,
întunericul din interior prinde viață
cu sângele jertfei lor,
îmi ademenesc propria vibrație din piept
mereu spre înoire.