în această sondare a lăuntrului tău
vine la țeavă un miros de verde
tu ești primăvara eternă
agățată în cuiul nimicului

pe când priveam războaie
între nimeni și nimic
mi se coagula sângele în vene
nu mai curgea ca orice normal
și inima
se juca printre bucățele
de nemurire ale defunctului poet de ieri

azi mimam conștiința îngropăciunii
și poate mâine
s-a vinde aducerii-aminte

printre frunze în flăcări
inundam demersul cerului spre precipitații
cum ți-aș plânge în obrazul tău
lovit de lacrimi
ale tale, zic
și mă dezic
de vorba în mantale de poet

poate moartea ta va încălzi inimi
să se aplece deasupra cuvântului tău,
să-i dea suflete de vândut
sub lectura nebună
a pământului