Aerul meu demn s-a evaporat deja

în spitalul central din oraș
își păzește fărâma de suflet
cu hipnoze dintr-un flamingo

un bolnav trece cu ochii blazați
vine un altul mai palid mai înghețat
iar de atâta vaiet negrăit
mă-ndepărtez spre ziduri

mâine va fi desfăcut
scobit și umplut cu vene de jun
numai că noaptea care vine
îl va acoperi ca un buncăr
în care pare că se stinge oxigenul