Minunea există, e încă în femeie,
Ce calea o știe mereu, e-o alee
Ce duce parcurs negreșit la liman…
Ce-nvață iubirea și-o dă fără ban.

E încă natura sublim dezgolită,
Când mamă, bunică, elevă, iubită,
E purul ingenuu, ce naște copii…
Cum ciută, leoaica... creând veșnicii.

Și crește plăpânzii din sfârcuri de lapte,
Ținuți lângă piept, cald, în leagăn de șoapte...
E voalul lăsat în etern, o năframă
Pe gânduri, pe suflet, pe inimă... Mamă!

Sunt puiul din ea, piesa vieții... O dramă!
10.05.2014