Mă paște-un gând să plec departe,
Dincolo de tărâm de ape.
Acolo unde nu-i nimic,
Nici cer, nici humă, nici chiar vid.

Să călăresc un cal de foc
Cari să mă ducă într-un loc
Uitat de-a timpului povară
Care viața mi-o tot măsoară.

Să las în urmă tot ce-am fost
C-oricum am fost fără de rost,
Să mă preschimb în zeitate,
Să trăiesc în a mea cetate

Uitată-n fund de univers
Lângă al firii înțeles.
Poate-așa voi afla minunea:
Cum s-a creat din haos lumea!