Meandre-43- La poliție

La îndemnul valutistului Mihai s-a îndreptat spre un gang și celui care dorea lei i s-a alăturat încă un bărbat cam de aceeași vârstă dar ceva mai scund.
-Scolico lei?- a rostit valutistul scoțând dintr-un plic ieșit din buzunar un teanc de bancnote.
Mihai a rămas descumpănit observând că erau bancnote de 500 de coroane. Parcă nu văzuse pe afișul din spatele recepționerului asemenea bancnote. A cerut o bancnotă, a privit-o atent urmărind și filigranul bancnotei. Totul părea în ordine dar subconștientul l-a îndemnat să renunțe.
-Nou cengi!
Bărbații s-au apropiat amenințător fără să scoată o vorbă.
-Nou cengi, nouuu!
Cu spaima ce lua forme din ce în ce mai acute Mihai a scos din traista cu cumpărături unul din cuțitele de vânătoare și l-a îndreptat către valutiști strigând din răsputeri că nu schimbă, apoi, cu cuțitul în mână a făcut un pas spre atacatori.
Descumpăniți, cei doi au făcut un pas în spate, s-au întors și au rupt-o la fugă spre ieșirea din gang. Adrenalina, crescută enorm, l-a îndemnat pe Mihai să-i urmărească pe atacatorii care se despărțiseră, luând-o fiecare în altă direcție. Cel vizat o luase spre labirintul de străduțe din marginea pieței. Cu o mișcare precipitată valutistul a aruncat plicul cu bani pe jos iar Mihai continua urmărirea în fugă în timp ce striga: „banditâ, banditâ! „
O patrulă mixtă de miliție, alertată de strigătele lui Mihai, a luat-o la fugă pe urmele lui. Distanța dintre valutist și urmăritor se micșorase suficient așa că Mihai, amintindu-și pregnant antrenamentele de rugbi făcute în copilărie, a aplicat un placaj pentru care domnul Răgălie l-ar fi apreciat. Valutistul, întins pe piatra cubică, avea o julitură pe față și încerca să se desprindă dintre brațele celui care-l trântise. Poliția a intervenit. Mihai a explicat în rusă despre ce era vorba, arătându-le polițiștilor plicul cu coroane aruncate în timpul urmăririi.
Au mers pe jos până la sediul poliției din zonă.
Comandantul secției, un colonel masiv și înalt, a răspuns la salutul lui Mihai:
-Zdraistvite tavarisci!.
Apoi în aceeași limbă rusă fluentă Mihai a povestit pe scurt ce se petrecuse, apoi și-a dat seama că are o sumă nepermis de mare după legile românești asupra sa și, cu naivitatea celor care nu au avut de aface cu legea, a cerut voie la un W.C. ca să ascundă banii în ciorapi.
Tovarășul colonel i-a explicat că este nevoit să solicite la ambasada României un translator autorizat astfel încât declarația pe care urma să o dea Mihai să poată fi validă la un eventual proces. După telefonul dat la ambasadă, până la venirea translatorului, colonelul i-a cerut reținutului să golească buzunarele dar acesta a refuzat. I-a pus câteva întrebări și valutistul nu a vrut să răspundă fără să existe un act de la un procuror.
Mihai, surprins de faptul că poliția nu putea să-și exercite atribuțiunile, a zâmbit larg.
Colonelul l-a întrebat care ar fi motivul zâmbetului.
-La noi miliția nu pierdea vremea cu astfel de oameni. Era de mult încheiat actul prin care infractorul era băgat la beci.
-Cunoaștem „eficiența„ miliției din România dar la noi legile îi apără pe toți.
Translatoarea, o bătrânică simpatică, a intrat pe ușă cu un ecuson prins de gât. După câteva amabilități schimbate în limba gazdelor translatoarea i-a explicat lui Mihai că legea o obligă, din acel moment, să-i traducă absolut tot ce se discută în acea încăpere și că declarația o va da în limba română, ea urmând să o traducă și să o semneze pentru conformitate.
Între timp a apărut un tânăr ofițer cu un ordin de la prcuror iar valutistul a fost pus să semneze că a luat cunoștință despre acel act.
Apoi Mihai a relatat rar, cu lux de amănunte, cele întâmplate.
-Cum arătau cei doi care au încercat să vă vândă moneda falsă?
Mihai a adăstat o clipă apoi, în aceeași cadență, a descris cele două persoane, rând pe rând:
-Erau doi bărbați, unul fiind cel de față iar al doilea individ avea 1,72 metri, 66 de kilograme, purta pantofi de sport mărime 44, avea circumferința capului 58 iar măsura la cămașă 38, talia întâia, părul blond și ondulat iar ochii erau verzi. Pantalonii erau croit strâmt, pe picior, de culoare maro.
-Colonelul îl privea uimit pentru rigoarea detaliilor.
-Ce meserie aveți?
Ce ar fi putut spune Mihai? Că fusese ofițer și că îmbrăcase soldați foarte mulți ani? Că îi așeza în ordinea înălțimii și apoi, după ce le înșira datele antropometrice, îi trimetea la magazie să ceară echipamentul indicat de el?
-Acum sunt contabil dar am fost...croitor.
Privirea iscoditoare a colonelului trăda faptul că nu crede un cuvând dar asta a consemnat.
Asupra individului au fost găsite bonuri tusex și mai multe obiecte din aur a căror proveniență nu a putut fi justificată. Bonurile tusex era destinate cumpărăturilor din magazinele care vindeau pe valută, echivalentul shopurilor din România, iar posesia lor era permisă numai celor care lucraseră în străinătate, ceeace nu era cazul la cel reținut.
Colonelul i-a prezentat lui Mihai mai multe fotografii dintre care el trebuia să indice a doua persoană.
După câteva minute, din întreg teancul, Mihai a oprit două fotografii, una a celui reținut și a doua a celuilalt. Colonelul, cu un zâmbet șăgalnic a întors fotografia arătându-i lui Mihai datele antripometrice ale celui de-al doilea individ. Acestea erau identice cu cele indicate de Mihai.
După declarația dată și după răspunsurile menționate la întrebările colonelului, Mihai s-a întrebat ce face cu ziua hotelieră pe care urma să o plătească dar de care nu a beneficit nici măcar o oră.
La această întrebare colonelul l-a rugat să aștepte puțin și a dispărut în spatele unei ușii capitonate. După câteva minute s-a întors cu o bucată de carton velin care purta antetul Ministerului de Interne și de pe care translatoarea i-a tradus că în baza acelei legitimații, cetățeanul român Mihăilescu Mihai, . posesor al pașaportului nr.... va putea fi cazat în oricare casă de oaspeți a Ministrului de Interne a Republicii Socialiste Cehoslovacia, pentru orice perioadă, gratuit.
Uimirea lui Mihai era fără margini dar după clipa de uluială a mulțumit colonelului întrebând despre costul zilei hoteliere și dacă poate beneficia de efectele acelei legitimații chiar din acea zi.
Colonelul, după ce l-a liniștit și i-a răspuns afirmativ, a chemat un ofițer să-l însoțească la hotel. Mihai l-a rugat ă-i scrie pe spatele cartonului adresa casei de oaspeți din Praga.
Bagajele erau strânse și se aflau la recepție. Mașina de miliție l-a condus pe Mihai la o casă de oaspeți spre marginea orașului și apoi a dispărut în noaptea ce cobora peste a doua zi a lui la Praga...