s-au pornit a colinda oile
când turmele părăsesc vârful muntelui
când în zăpada abia căzută își oglindesc iluziv capetele
și behăitul ușor al mieilor
în deplină armonie cu simplitatea unei treceri

el nu mai respiră
el doarme visul de aur într-o formă comună
oasele lui strălucesc noaptea ca un far
pentru copila cu ochii din toamnele risipite de ea însăși
printre vieți printre lumini
pe care le-a uitat și încă le uită iubind atât de puternic
încât se pierde pe ea însăși în făpturile indiferente
la strigătul acelei forme cât un pumn de copil
care bate tobele colindelor mute
printre sărbători cu brazi netăiați și globuri în care
câte un copil împarte daruri oamenilor orbilor

oile trec ea trece printre brazi
alege câte un con necăzut
și-l sărută dezghețându-i forma

28 noiembrie 2016