Ne trec prin carne zvonuri de troiene
și-n sânge ne îngheață albatroșii,
o toacă ce ne bate scoală moșii
și-i duce la răspântii în izmene.

Își lasă-n vatră babele langoșii,
flăcăii se despart de cosânzene,
se simt în aer friguri marțiene,
iar apele-și așteaptă mincinoșii.

Va fi ger crunt, va ninge până-n oase
se va așterne albul infinit
pe urmele iubirilor rămase

în visul de pe-acum înzăpezit.
Eu dau cu zarul ultim șase-șase
și-adorm lângă centrala cu lignit…