Undeva departe, peste munți și ape,
Unde nici cu gândul nu poți a străbate
Se găsește slaba,mica mea speranța
Care încă poate sa mă tina-n viața.

Ferecata strașnic de mii de lacate
Astfel încât nimeni a găsi nu poate,
Ea în continuare veghează din umbra
Peste ale mele vise care umbla.

Sar visele mele prin mii de iluzii,
De haos,de beznă, de-amare confuzii
Însă ea,speranța, le cheamă continuu
Și, cu a ei rază, păstrează doar bunul.

Si-asa eu,naivul,plutesc printre vise
Pe poteci de viață dinainte scrise
Și privesc în fata către idealul
Pentru care-n viața îmi plânge amarul.