Liniștea orizontului

Într-un orizont roșu de-apus
Cântau broscoii după broaște,
Cântam și eu, de tine pus
Sfios, ca-n fața unor moaște...
Cântul meu s-a terminat
Având un nod gordian în gât,
Broscoii n-au mai cântat,
Iar orizontul roșu m-a urât!
Nu m-a urât că n-am cântat,
Nici că te-am ascultat,
Ci pentru că l-am tratat
C-o liniște de căcat!