Fulgi și zarvă, râs, magie…
Ce-i atâta gălăgie
Pe drumeagu-ngust din sat?
Parcă ceru-a revărsat
Prin ninsoare, și copii,
Mulți și veseli și zglobii.

Uite-i prin troiene albe,
Printre pomi ce poartă salbe,
Aburcă spre derdeluș,
Latră-n urma lor, Lăbuș;
Și rup pârtii din decor
Alb, pufos și sclipitor.

La atâta veselie,
Vântul luă o felie
Din omătul albicios,
Și-o mută în vale, jos,
Înciudat că nu-i puștan,
Să le fie căpitan.

Fie bosumflat, căci iată,
Pe dealul precum o vată,
Toată ceata de copii,
Rumeni, ochișorii vii;
Iau avânt și zbrrr! spre sat,
Tot omătul l-au presat!

Luiza, cât veverița,
-Păzea! Vine șoferița!
A strigat din șirul lung.
Frățioare te ajung,
Fă la dreapta că acuș
Te răstorn pe derdeluș!

NoruÈ›, cu nasul ca sfecla,
(Nu e nume, e porecla)
De fel mai orgolios,
A trecut vijelios,
Pe patine și s-a dus…
În nămeți cu josu-n sus!

Râd copiii, râd și moșii
Îmbrăcați ca eschimoșii,
Stând la porți însingurați,
Și de ani împovărați;
Da văzând așa sprințari,
Parcă nu-s pensionari!

Zbrrr! o sanie, zbrrr! șapte
Peste pârtia de lapte!
Chiote, fulare-n vânt,
Tăvăleală și avânt,
Bulgăreală, lunecuș…
Haideți toți pe derdeluș!