Splendid fusese cerul, nălucitor de falnic,
Departe, în adâncuri, în străfunzimea-i pură...
Greu deslușeai misterul dacă-l priveai șăgalnic,
De-abea vedeai prin nouri o simplă sclipitură...

Văzduhul părea templu cu nori în frământare
Ce fierb în ei mici raze cu-n clar contur de vulturi
Rotindu-se agale sub nesfârșita zare.
În cercuri largi, mărețe, și-apoi în catapulturi...

Dar ei dispar o clipă sub nori și... iar se-arată
Schimbați în două stele cu-aripi strălucitoare -
Și-atunci un zvon de trâmbiți a prins ca să răzbată
Cu lungi ecouri stranii, atottriumfătoare:

Erau doi îngeri falnici, iar unu-a fost Solia
Ce-a coborât spre-o turmă cu paznici spăimântați.
„- La Betleem - le spuse - vi s-a născut Mesia !
Mergeți la El degrabă, că sunteți așteptați !...”

Când le dădu porunca, un cor ceresc, deodată,
A-nfiorat văzduhul pe-ntreaga lui tărie
Cântând „Osana, Ție ! Osana, Fiu și Tată !
Slăvit să fii, Iisuse ! Slăvită fii, Marie !”...

O stea din cer își pleacă strălucitoarea rază
Peste umilul staul unde un PRUNC zâmbește
Părinților și celor veniți aici să-L vază,
În timp ce-ntreaga lume pe veci se re-nnoiește !