Poți să te prefaci cât vrei, nu te cred
în pieptul meu ard altfel de flăcări,
ești mai mult o aparență decât o realitatea vie
din care viața trage cu dinții
și eu cuceresc redute părăsite
cu oameni de zăpadă.

Noaptea cețoasă se țese pe întinderi albe,
gândurile se lasă purtate de luceferi căzuți
pe hârtie creponată-n culori.

Mă voi chinui să înțeleg cum se aprind inimile
dintr-o privire fără alte cuvinte,
orice sclipire este o pasăre de pradă
care-și uită zborul în carnea fragedă.

Știu că de sărbători împodobesc bradul
ce-mi lasă emoțiile să uite de frig
și în final vine moșul cu daruri
pentru copiii treziți cu mirarea-n ochi.