meandre -53- din nou la școală

Chiar dacă era mama naturală, despre care a aflat că locuiește cu el în oraș la 18 ani, Mihai îi acordase un avans de încredere, măcar prin prisma faptului că el cu surorile lui aveau o relație specială.
Furgoneta a oprit în Cartierul Militari și Mihai a început să coboare lucrurile . Mama l-a văzut pe geamul de la bucătărie, pentru că locuia la parter, și a ieșit.
-Sărutmâna, mamă.
-Să crești mare.
Fără să pună întrebări mama a început să care bagajele în casă. Furgoneta a plecat și Mihai a intrat în apartamentul cu două camere.
Lucrurile aduse de el se aflau grupate în mijlocul sufrageriei, acolo unde se spune că era camera surorii celei mici. Între Mihai și Adriana erau aproape 20 de ani distanță. Mihai a zâmbit amintindu-și vremea când, tânăr locotenent fiind, încercând să scape de câte o amică prea insistentă, o lua pe cea mică cu el la întâlnire. Tata în sus, tata în jos, erau cuvinte menite să sperie o fată care ar fi avut vreun gând mai serios.
Parcă atins de oboseală Mihai s-a așezat pe scaunul de la pianină, cu spatele la instrument.
Prin ușa holului se întrevedea ușa de la dormitorul mamei, dormitor ticsit de tot felul de lucruri inutile. Invazia acelor nimicuri se întinsese până în bucătărie unde acele obiecte arau separate de ochii indiscreți de o perdea...
Mihai a căutat prin bagaje obiectele de aur cumpărate de la Praga: o pereche de cercei mari și un inel gravat, pentru Mariana și un inel cu piatră pentru el. Piatra inelului lui avea o capacitate ciudată aceea de a-și schimba culoare în funcție de starea de spirit sau de sănătate. Lănțișorul de aur pentru Floricica, cu dulciurile și hăinuțele din Germania, alături de alte cosmetice și mărunțișuri au fost înghesuite într-o singură geantă. Haina de blană pentru Mariana a rămas la grosul bagajelor. Inelul cu piatră Mihai l-a pus în buzunarul de la piept al unei geci velurate și a așezat geaca pe un spătar.
Mama l-a întrebat pe Mihai dacă nu vrea să-i dea ceva de mâncare. Omul, având adesea rezerve privitor la ce și cum gătea femeia, a invocat lipsa foamei,și-a luat lucrurile pregătiteși a plecat. Ajuns acasă atmosfera ostilă l-a întâmpinat ca un zid de gheață. Mihai i-a oferit darurile Marianei întrebând de fetiță.
-Tu crezi că mă cumperi cu niște tinichele? Tu știi că fetii îi trebuie multe? Tu știi de întreținere și de mâncare?
Vremea când el răbda de foame pe la Prundu, vremea când ea refuza să achite măcar partea ei de întreținere, vremea când el se ducea săptămânal la mama și bunica ei încărcat cu alimente erau date uitării. Și ce ar fi trebuit să facă? Să dea curs acestor provocări? Ar fi trebuit să intre într-o polemică cu Mariana din care sigur ea ar fi ieșit victorioasă cu un limbaj trivial și absurd la care el refuza să răspundă?
„Când nu este obligatoriu să iei o hotărâre devine obligatoriu să nu iei vreo hotărâre! „
Poate că venise vremea ca toate acele acte strânse la îndemnul avocatului să fie strânse într-un dosar și să fie evaluată consistența lui. Declarația medicului de puericultură cum că „nu o cunosc pe mama copilului , nu am văzut-o niciodată „ , declarația similară de la creșă și ceva asemănător de la grădiniță, delarația învățătoarei și actele întocmite de la protecția copilului, erau documente necesare în vederea obținerii copilului la divorț dar apăreau două mari probleme. Prima ar fi fost faptul că fata nu putea fi ascultată la camera de consiliu că nu avea încă 10 ani iar a doua problemă era cutuma în baza căreie fetele erau date mamelor. „Măi băiatule, îi spusese avocatul, numai un flagrant delict de adulter ar putea să te ajute în proporție de 90% dar să fii conștient că ea va face pușcărie dacă reușești flagrantul!„
Mihai, într-o nouă încercare de liniștire a lucrurilor, s-a apropiat de Mariana.
-Nu mă atinge!
Mihai a căutat ceva de mâncare în frigider dar mâncare gătită nu era. A coborât la magazinele din cartier și a cumpărat ceva legume, carne, brânză și salam, apoi s-a întors. Mai avea câteva ziledeliber așa că a plecat să aducă copilul acasă.
Ca orice muiere cea mică s-a bucurat la vederea lănțișorului.
-Mamei i-a luat ceva?
-Da, puiule, i-am cumpărat niște cercei și un inel frumos, cu gravură,
-Nu-mi pare rău că ai vândut mașina, așa mai vedem și noi oamenii.
Au ajuns în apropiere de parcul Moghiorș.
-Floricel, nu vrei să mai stăm pe o bancă, să mai vorbim?
-Ba da, tati. Când divorțăm?
Bună întrebare..
-Tata, toate la vremea lor. Știi ce spunea nenea Costel cu flagrantul..
-Păi ea se tot întâlnește cu unul. O tot sună și vorbesc în șoaptă dar eu știu tot.
-Cred că va trebui să strângem probele și să încercăm nenorocitul ăla de flagrant. Rău este că tu va trebui să alegi cu cine vei sta după divorț.
-Păi nu ți-am spus că vreau cu tine? Ce, nu mă crezi?
Au ajuns acasă și după ce a primit un telefon, Mariana a invocat că are o întâlnire cu fetele și a plecat.
Floricica mânca și Mihai meșterea ceva la radiocasetofonul sanyo.
-Ce faci acolo, tata?
-Încerc să fac o improvizație care să înregistreze ce vorbește mama cu tipul ăla.
Radiocasetofonul a fost mascat în șifonierul din apropierea telefonului iar firele care duceau la aparat au fost mascate și ele. La un moment dat Mihai s-a luminat la față și a luat telefonul căutând febril un număr de telefon în agendă.
-Salut, silviule.
-Salut, bătrâne1 ia spune ce problemă ai!
-Vreu să ne vedem și să te rog să mă ajuți la o treabă.
-Bine, moșule, mă suni și ne vedem.
Apoi Mihai a sunat un alt fost coleg rugându-l să-i împrumute pentru o săptămână un dispozitiv de vedere pe timp de noapte.
-Ce dracu vrei să faci cu el?
-Vreau să-mi spionez nevasta. Strâng informații pentru „ hotărârea comandantului. „
-Vino mâine dimineață la regiment și o rezolvăm, cumva. Ia și o geantă ceva, că dor nu umbli cu el de gât.
A doua zi avea și binoclul respectiv.
-Floricel, de acum așteptăm și culegem informații, ca cercetașii.
-Da, tătic!
Cele câteva zile de liber au zburat ca vântul. Se apropiau sărbătorile de iarnă.
Mihai a plecat la serviciu cu traista plină pentru colege. Larisa era încântată.
-Șefu, dacă eram mai tânără credeam că ai vre-un gând!
-Mai știi! Găina bătrână face ciorba bună...
-Fost-ai lele cât ai fost, a zburat puiul cu ața. Acum tratăm despre o rețetă de zacuscă, despre o mâncare nu de-astea de-ale tinerilor. Și ar fi airea, când o ai pe Mina la degetul mic să vrei să te culci cu o babă!
Mihai a intrat la directoare în cancelarie și apoi în cancelaria profesorilor. Toată lumea era încântată, de un săpun , de un deo...
S-a auzit o bătaie în ușă și , cu sfială, Mina a băgat capul pe ușă.
-Sărutmâna doamna Larisa, bună ziua domnule Mihai!
-Bună, drăguță! Iaspune.
-Cu domnul Mihai aș vrea...
Mihai s-a întors sub privirea șăgalnică a Larisei:
-Da, domnișoară.
-Când avem ședință de cenaclu?
-Nu știu! Întreab-ope doamna Bucur.