simțirea noastră doar mai e lichidă
că-n iarnă-i plin de pietre și de sloiuri
și fulgi de nea zvonind văzduhul, roiuri
ci iar te-alung, spre mine, în oglindă.

trăim ca unu-n feerii de doiuri
bătând în rai la poartă, să deschidă
în suflete spre a primi merindă
ce-i liniște în a tăcerii soiuri.

ne poartă carnea-n zor de zi războaie
în miez de clipă ne incendiem
pe guri sărutul urlă în odaie.

și viața toată ni se-adună ghem
în a păcătuirii mușuroaie;
lumina mut ne strigă, s-o veghem.