Ia-mă de mână, Mamă!
Chiar dacă
Eu am crescut într-atât, că am învățat cândva să nu mai fiu
Arată-mi cum se pășește dincolo de țărână, dincolo de carceră
Cum poți păstra cântecul când muzica moare
Și Frumusețea aceea umplându-ți palmele cu sânge... cum să n-o pierzi?!
Deschide prima filă a Cărții acolo unde
Dumnezeu nu este doar „povestea” și
Îngerii-și țin capetele-n jos s-audă
Tristețile,
Bâiguielile,
Lumina pe sfârșite a celor mulți care,
Uitând să plângă, s-au făcut pietre...
Pietre și întuneric
Ia-mă de mână, Mamă!
Arată-mi Calea
Când timpul se grăbește spre eternitate
Și spune DA! așa cum ai făcut-o când
Te-am auzit ultima oară
Chiar dacă... chiar dacă...

La cumpăna dintre ani se deschid Cerurile...