iar ochii tăi, a merelor fântână
îmi răstignesc interior înaltul
mă duci pe cale ca pe nimeni altul
și văzul tău e liniște-n țărână.

prin tine fac în veșnicie saltul
tăcere ești, pe zarva mea stăpână
ești zvon de zbor la malul luminii până...
aripa mea a încălțat asfaltul...

pe unde-ncep și timpurile-adulte
e luminat de-al nașterii izvor
sub frunte-arzând de dorurile multe.

mistere dezlegarea nu și-o vor
pășim strigați de cele să asculte
cereasca lână-a mielului, covor.