Nu suntem nemuritori, din fericire
Ne mor cu toate astea neuroni
Ne amăgim crezând într-o iubire
Și așteptăm timizi vestitele ninsori.
Nu suntem ancorați nicicând în realitate
Ne amăgim pentru a ne fi mai bine
Dar încercăm tot a trata cu o dreptate
Pe noi și pe toți cei ce stau cu mine și cu tine.
Trec anii unul câte unu-n lanț
Nu-ntreabă de mai vrem să se înșire
Mergem cu binele și greul braț la braț
Și stăm sorbind din dulcea amăgire.
Fulgii de gânduri se întrec în minte
Ea nemurirea este la un pas
Mi-e bine, dar nu e fierbine
Decât iluzia că viața-i tot ce-a mai rămas.
Răzlețe amintiri de din trecut
Stau pândă la a noastră minte
Mi-e bine, deși nu aș fi crezut
Că va fi viață, după ce a fost-nainte.
Bolți de speranțe se ridică-n piept
Ea mintea stă să se răscoale
Mă simt a fi el ultimul adept
Pentru virtutea gândului cel mare.