E timpul, văduvit de-ai mei, în ambuscadă,
Pândit pe unde trece, poate-i fur trecuturi,
Că știu c-are traseu în pasul de paradă
Fără a se teme a pierde… el, are doar avuturi.

Se întinde în veșnicii tot mai luxuriant,
Gurmand de zile luate, le înghițind vorace,
Serbându-și ani de ani în fastul epatant…
Să-și crească, precum cucul, doar el puii, rapace.

Nu știe însă timp că-i dependent de mine,
Că eu sunt în contemplu de el și, de n-aș fi
Cine i-ar ține cont, l-ar aștepta, de vine...
Nu știu, nu înțeleg, de ce nu m-ar iubi?
15.05.2014