Degetele ei subțiri jucăușe
îmi aduc primăverile în gânduri
și le îmbracă în verdele crud al iubirii
în care am înserat cu tinerețe cu tot.

Noaptea m-a lăsat să odihnesc
în brațele-i strâns cu dorurile împăcate
până-n dimineața umbritei despărțiri
pe care nu pot s-o uit
devorat de inima de fiară.

Azi descopăr acele fântâni rare
ce stau la pândă pe drumuri
și-ntr-o clipă îți adulmecă starea
pe care o răcoresc pe frunte
ca o mângâiere după un plâns
într-o rătăcire-n singurătate.

Dacă lumea nu mă cunoaște
eu fac eforturi să o cunosc,
să o simt aproape ca pe o cămașă
a sufletului plecat de acasă.