Nu mă ademeni să mă gândesc la tine
cum rupi noaptea precum cuvintele-n silabe
și calci pe ritmurile sonore,
de fiecare dată întorci drumurile înapoi
și faci pietrele să tresară,
apoi ca o ușurare
mă duci la înserările tale voluptoase.

Întotdeauna am crezut cuvintele încrustate
ca niște nume pe un monument,
ochii ca din niște grote sub gene
privesc din adânc cerul înstelat
pe care tu-l desenezi în ierburi, verde
și împletești vise.