Sunt la concert, în primul loc din față,
Dar scena-i viața, iar eu sunt o baghetă,
Maestra Boreală, pe coardele de gheață
Începe c-o Ninsoare iubită de planetă.

Apoi intră Deșertul și-acordul său pustiu
Și-n ochii săi, fântâni de lacrimi în nisip,
Se naște Oaza, mă scurg ca-argintul viu
Și-apoi răsar ca iarba, cu notele pe chip.

Pășește Niagara cu harpa între maluri
Și sub a ei cascadă mi-e frică să respir,
Sunt gol în avalanșa miilor de baluri,
Le sorb poemul lor bogat ca un vizir.

În scenă se coboară cortinele pe aripi,
E-aproape noapte-n viață și în pace
Și luna își aprinde luminile pe stâlpi,
Voi coborî la tine când orologiul tace.