Ea cântă la vioara portocalie cu sunete roz,
absoarbe din inimi sânge albastru
în cerneala cuvintelor încă nescrise
poate un pic mai deschisă,
după masă armonia e lăsată să gândească
vine ca o muză în acordurile notelor calde.

Apoi nu se mai distinge nimic,
ai devenit una cu ea melodioasă
într-un tremolo abia perceptibil.

Toți cei ce ascultă simt o adiere
un vânt la ceasul amiezii,
vibrare ușoară pe corzile sufletului
fără nicio visare
în orașul viu plecat pe străzi.