noroaie de lumină putrezindă
adapă-n mine șoapte, pe sub frică
ci iarna pielii tale zboru-mi strică,
pe masă nu-i a duhului merindă.

penița-n soclu rece te ridică
icoană ești, privindu-te-n oglindă
și îți e calea către ieri smerindă,
un curcubeu de îngeri se despică.

iar azi nu sunt înamorat de preget
și pacea mea în tine o auzi
de rugăciune cu genunchii uzi
acolo, într-o nuntă, pe un deget.

înfigi în bezne-al dragostei pilastru
ci plâng gemut și-apoi gândesc albastru...