Privesc cu fața la cuvântul de început,
a urcat mulți pași pe trepte până astăzi
zidit în fiecare trup ca într-un templu.
O trăire lăuntrică sfințită cu dragoste,
o fantă de lumină către cer
spre care și pietrele au ochii îndreptați
la cei ce-și odihnesc sufletul în stele.


Au rămas în fagurii amintirii
doar numele scrise nediferențiat,
clipele s-au scurs tăcute în fluviul descătușării
în care toate imperiile pier.
Numai moartea dorește să fie senzuală
în vorbele rupte de întunericul crud.