Cad pe gânduri rămase-n memorie
sângele-n vene bate cu furie-n maluri
nu pot să mă identific, aștept
ruptura din legăturile în care sunt prins.

Dorințele-s întoarse pe toate fețele
și ochii tăi adânci se zbat în orbite,
noaptea din ei se scutură de nori
de se răcoresc apele râurilor.

Ziua își dospește o amiază însorită,
căutătorii de umbră se grăbesc,
fug clipele roase de arșiță,
chipul tău ca o fotografie veche
dispare după colțul străzii pustii.

Prin gări încă mai trec trenuri,
dar sunt tot mai puțini călători,
răbdarea se frânge pe zi ce trece
și nimeni nu observă.

Îmi beau cafeaua și citesc ziarul pe terasă,
e o plăcere mai veche,
mă trezesc privind departe spre dealurile estice
de unde îmi bate soarele-n geam,
o boare proapătă adusă de vânt
îmi întoarce filele pe masa unde scriu,
sufletul tău flutură și el în cercuri
care se rotesc în spirală spre cer.