Chiar și Universul
a fost un mic scafandru
într-un pântec cald...

pe cer soarele-și pune talpa din nou
voioși se lungesc în pântece
prunci diverși prunci albi

oricât de vertical aș încerca
să țin mintea
mersul meu se va descumpăni cândva
trufașul zâmbet la fel

unii vor crește vor zburda ignoranți
alții poate doar văzându-mi
golul energetic urzit pe chip
vor simți prea încărcat de mine văzduhul
prea insalubru...

și-atunci
voi începe să-mi detest zorile probabil
ori să-mi întăresc autoadaptarea
cu jokerii întunericului