agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-01-26 | |
Am intrat în casa aceea frumoasă,
cu fațadă sudistă-n lumină ca-n ochii lui Kinte, eram pe insula rinocerilor mici de grădină cuminte, de mână cu Marcel Proust în forma sa tristă - lebădă carnivoră ca și floarea din pieptul gol al amfitrionului, cavaler negru cel mai fără de prihană care există. „Bine muriși mă” mi-a strigat din spatele său locotenentul Cel Kel într-o parte, îmbrăcat ca la carte, în cal de ocară sau de bătaie în ușă cu rânjetul tras peste gură, mănușă: „N-ai alt loc de întins cuvintele tale jilave la uscat n-ai găsit altă limită zen a suficiențelor crase la mine pe strasse umblu doar eu în Arca lui Noe și cu Dumnezeu dacă și când îi dau voie” „La voi e” - am încercat cuviincios o scăpare- „procesul unde sunt așteptat să particip în calitate de acuzator, martor, avocat, inculpat, grefier, scriitor de vagoane cu creta mea ruptă, lasă-mă să intru, locotenente Kerber angelic, pus întruna pe luptă, am primit convocare, uite citația” ”ești condamnat!” mi-a strigat ”să știe toată lumea și nația, ești condamnat dincolo de toată grația doamnei judecătoare-contabile - se re- fac unele calcule – pentru că ți-ai pierdut vremea cu nesfârșite vedenii și ai scris toți anii aceștia numai tâmpenii în loc să muncești pe brânci, să dai cu securea-n zid, cu toporul, să construiești viitorul” (erau/sunt anii în care am iubit/iubesc teribil cu sălbăticie verdele crud și coapsele ei apa vie a ochilor cu pre- vederi fugitive, am premoniții - eram/sunt autobuzul cu diva mea pe el ca pe o copertă de carte în poziții care mai de care mai educative). Da, sunt condamnat și fericit. A fost bine, uitați-mă, e ultima oară când privesc lumea de dincolo prin gratiile cuvintelor lungi, spre iarba verde și copacii în uniforme cu dungi. Ultima pierdere de sine în sine, ultimul drum rătăcit. La radio se anunță din cinci în cinci minute că locotenentul fără de păr a părăsit unitatea cică s-ar fi dus la porțile albastre ale insulei în paștele mă-sii.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate